Cauți ceva anume?
CELE MAI BUNE SFATURI DE LA NOI

12 IDEI PENTRU A FACE SPORT CU BEBELUȘUL TĂU

Orice femeie știe cât de important este să ai o alimentație corectă și să nu sari peste exercițiile fizice pentru a avea și a păstra un aspect fizic plăcut și sănătos. Dar nu orice mamă știe că sportul practicat împreună cu bebelușul său pentru cel puțin 30 până la 60 de minute pe zi (în funcție de vârsta bebelușului) îl va ajuta pe cel mic să aibă o copilărie și maturitate sănătoase.

„Pruncia și primii ani de viață ai copilului reprezintă perioada în care creierul dezvoltă căi către mușchi și conexiuni cu aceștia.”


Ultimele cercetări demonstrează că bebelușii care cresc practicând exerciții fizice ca parte a regimului zilnic au mai puține șanse să devină obezi sau să sufere de probleme legate de obezitate în copilărie sau ca adulți.
Ai putea spune că bebelușul tău este prea mic pentru exerciții riguroase, însă avem câteva idei pe care ai putea să le folosești. Bineînțeles că un model bun funcționează mereu în cazul copiilor, așă că poți fi tu modelul pentru el și îi poți arăta obiceiuri sănătoase și puteți desfășura aceste activități împreună:
  • Ieși la plimbare cu cel mic în cărucior.
  • Pune-l pe cel mic pe podea, lângă tine și fă stretching.
  • Joacă-te, vorbește și giugiulește-te cu bebelușul tău regulat.
  • Poartă-l pe cel mic în sling sau marsupiu în timp ce faci exerciții.

„Dacă copiilor le place să facă sport când sunt mici, atunci viața lor de adult va fi mult mai activă.”


  • Dansează în timp ce îl porți pe cel mic în brațe sau în sling/marsupiu.
  • Ajută-l pe cel mic când încearcă să se așeze în șezut, punându-ți degetele în jurului mâinilor lui, asigurându-te că îți poziționezi degetele arătătoare în palmele lui, pentru a-i oferi o pârghie.
  • Ajută-ți bebelușul să stea în picioare, prinzându-l de talie sau apucându-i mâinile înainte ca picioarele lui să atingă podeaua.
  • Ajută-l pe cel mic când se rotește față-spate și spate-față în timp ce este culcat pe spate sau pe burtă, rotindu-l ușor înainte și înapoi.
  • Mișcă-i picioarele bebelușului ca o mișcare de pedalat în timp ce acesta este întins pe spate la schimbarea scutecului sau înainte de culcare; acest lucru îi ajută și pe bebelușii cu colici să se calmeze.

„Faptul că faci exerciții cu cel mic îl va proteja de probleme legate de obezitate când va crește”


  • Flutură-i mâinile bebelușului dintr-o parte în alta și de sus în jos.
  • Ridică-l pe cel mic în aer să „zboare” în timp ce îi susții abdomenul.
  • Permite-i celui mic să apuce sau să lovească o minge de plajă sau alt tip de minge de o mărime similară.
VEZI POVESTEA EI

5 idei de ultim moment pentru costume de Halloween

E aproape sfârșitul lui octombrie și încă nu știi ce va purta copilul tău de Halloween? Oops! Nicio problemă, te ajutăm noi! Am pregătit...
citește mai mult…

Ce este Movember?

Movember – mustața care schimbă lumea Foarte probabil, ai auzit deja de Movember, proiectul non-profit al cărui scop este strângerea de bani pentru lupta împotriva cancerului....
citește mai mult…

10 motive pentru care mamele sunt supereroine

Orice mamă poate confirma că să prepari micul dejun și să îl pregătești pe cel mic – toate în timp ce bei cafeaua –...
citește mai mult…

Cinci jocuri amuzante care vor stimula dezvoltarea bebelusului tau (Adecvate pentru copiii intre 10 – 12 luni)

Din punct de vedere al dezvoltarii, bebelusul tau parca s-a “metamorfozat” dintr-o data intr-un toddler. Jocuri care ii permit bebelusului sa practice asa numitele...
citește mai mult…